ACC - control adaptiv al vitezei de croazieră

Tehnologie aeronautică în slujba siguranţei

Graţie tehnologiei folosite la avioanele de vânătoare, sistemul de control adaptiv al vitezei de croazieră (ACC) vă ajută la menţinerea distanţei faţă de alte vehicule.

ACC a fost îmbunătăţit şi rafinat. Acum sistemul utilizează pentru încetinire frâna de serviciu a autocamionului, fiind astfel mai puternic. Noul ACC interacţionează şi cu I-Shift, aşa că poate fi comandat numai pe autocamioanele echipate cu acest sistem automatizat de schimbare a treptelor de viteză.

Sistemul de control al vitezei de croazieră obişnuit permitea numai menţinerea unei viteze constante. Dar ACC permite şoferului şi selectarea distanţei faţă de vehiculul din faţă. Puteţi seta un interval de timp, să zicem de trei secunde şi ACC va menţine distanţa prin acţionarea automată a acceleraţiei şi a frânelor. În 90% din cazuri, ACC nu va solicita intervenţia şoferului asupra frânelor. În situaţii de frânare de urgenţă veţi fi avertizat de un semnal sonor şi luminos.