Sistemele de siguranţă Volvo FM

Sisteme de asistenţă pentru şofer.
Un ochi în plus asupra drumului.

Noul Volvo FM poate fi echipat cu diverse sisteme inovatoare de siguranţă, reducând în mod eficient riscul unui accident:

  • Frână antiforfecare
  • Control adaptiv al vitezei de croazieră
  • Asistenţă la schimbarea benzii de rulare
  • Lumină pentru frâna de urgenţă
  • Program electronic de stabilitate

Frână antiforfecare.

În anumite situaţii, cum ar fi atunci când viraţi sau când coborâţi pe drumuri alunecoase, apare riscul ca semiremorca să împingă din spate autocamionul, generând un efect periculos de forfecare. Frâna antiforfecare este o caracteristică Volvo, proiectată pentru a preîntâmpina acest lucru. Prin frânarea treptată a semiremorcii, ansamblul vehiculului este întins şi pericolul este diminuat. Sistemul poate fi activat în mod automat în situaţii riscante, la viteze de până la 50 km/h.

Control activ al vitezei de croazieră cu avertizare de coliziune frontală.

Urmaţi ritmul din trafic fără efort. Sistemul adaptiv de control al vitezei de croazieră (ACC), prevăzut cu radar menţine o distanţă sigură faţă de vehiculul din faţă prin controlarea acceleraţiei şi a frânelor. Dacă există riscul de coliziune, se proiectează semnale luminoase de avertizare pe parbriz.

Asistenţă la schimbarea benzii de rulare.

Unghiul mort de pe partea pasagerului poate ascunde cu uşurinţă alţi participanţi la trafic. Sistemul de asistenţă la schimbarea benzii de rulare este echipat cu un radar care verifică zona respectivă atunci când activaţi semnalizatorul. Dacă zona nu este liberă, sunteţi înştiinţaţi printr-un semnal luminos şi printr-o pictogramă care clipeşte lângă oglindă.

Semnalizarea frânării de urgenţă.

Dacă apăsaţi brusc frâna, lumina pentru frână clipeşte rapid pentru a avertiza vehiculul din spatele dumneavoastră. O modalitate simplă de a evita coliziunile din spate, care pot conduce la ambuteiaje majore şi pot cauza vătămări grave.

Program electronic de stabilitate.

Programul electronic de stabilitate (ESP) de la Volvo reduce în mod eficient riscul de derapaj şi de răsturnare. În situaţii riscante, intervine instantaneu prin reducerea puterii motorului şi prin frânarea autocamionului şi a semiremorcii. Fiecare roată a autocamionului este frânată individual. ESP este disponibil acum pentru majoritatea configuraţiilor de autocamioane, atât pentru autotractoare, cât şi pentru autoşasiuri.